România a câștigat cursa pentru organizarea unui concurs internațional: „Bătaia e cu ăia mari, iar tu vii ca hamsterul”

Redactor:
Dan Mirea
România a câștigat cursa pentru organizarea unui concurs internațional:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aproximativ 100 de schiori din 10 țări vor ajunge la finele lunii viitoare în Poiana Brașov pentru a partipa la cea mai mare competiție de schi alpin organizată la noi în țară – FIS Children Trophy.

Evenimentul, lansat în premieră în România de către asociația de turism Brașov, Federația Română de Schi și Biathlon și Primăria Brașov, se desfășoară în zilele de 23-24 februarie. Competiția se adresează tinerilor schiori, fete și băieți, la categoriile de vârstă 12-14 ani și 14-16.

Sportivii vor concura la probele de slalom uriaș și slalom pe pârtia subteleferic din masivul Postăvaru. Acest eveniment va continua până în anul 2022, fiind înscris încă patru ani în calendarul Federație Intermaționale de Schi (FIS).

„Pentru mine, Children Trophy reprezintă un pas înainte în schiul alpin și totodată o rampă de lansare pentru tinerii sportivi căstre schiul de înaltă performanță”, a declarat ambasadorul sportiv al competiției, Ioan Gabriel Nan, multiplu campion național și internațional.

Schiul atrage un număr din ce în ce mai mare de turiști în stațiunile montane. De exemplu, anul trecut instalațiile din Poiana Brașov au înregistrat peste 2.3 milioane de urcări.

„FIS Children Trophy se desfășoară în Poiana Brașov datorită notorietății pârtiilor de aici și a experienței dobândite cu ocazia organizării cu succes a probelor de schi alpin din cadrul FOTE din 2013 (n.r. Festivalul Olimpic de Tineret European). Un alt motiv important pentru atribuirea desfășurării competiției este dotarea domeniului schiabil cu: instalație complet automatizată pentru fabricat zăpada artificială compusă din 29 de tunuri și 120 de lănci, de fabricație tehnoalpin și un număr de șase mașini de pregătit și preparat pârtiile, marca Kassbohrer”, spune Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil.

„Baza materială din Poiana Brașov este comparabilă cu cea existentă în stațiunile care găzduiesc competiții la nivel internațional, în cazul în care circa 70% din capacitățile de transport sunt marca Toppelmayr, lider mondial în domeniu”, a completat Ion Rufa, director general Ana Teleferic.

Stațiunea Poiana Brașov a beneficiat în perioada 2011-2012 de un program guvernamental de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcțiile de extindere a arrealului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor de 24 de kilometri acoperiți integral de zăpadă artificială.

„Investiția totală de modernizare și extindere a domeniului schiabil Poiana Brașov a costat paroximativ 33 de milioane de euro”, a declarat Dorin Drăgoi.

Ambasadorii competiției FIS Children Trophy sunt Ion Ovidiu Achiriloaie și Ioan Gabriel Nan, cei mai reprezentativi schiori români.

Un oficial al federației a recunoscut obstacolele peste care organizatorii au dat: „Bătaia e cu ăia mari, iar tu vii ca hamsterul. Noi spunem că avem hoteluri de 7 stele, iar ăia mari spun că au hoteluri de 7 stele cu heliport. La o competiție de anvergură ai nevoie și de sprijin de anvergură. Trebuie să fii văzut, ce să faci doar cu ambsadorii? Sunt doi! Bulgarii au 7 ambasadori. Știți cât e taxa de înscriere în competiție?!  800.000 de euro! După F1, atletism și călărie, schiul e sportul care aduce cei mai mulți bani”. 

„Prima condiție să păstrăm această competiție e ca de la sosirea pe aeroport până în Poiană să nu fie niciun incident. Noi, din păcate, nu avem infrastructură. Nu trebuie să fie incidente, probleme cu arbitrajul, cu cronometrajele. Noi încercăm să dobândim notorietate, vizibilitate”, a declarat același oficial al federației. 

6 sportivi români poate înscrie federația la FIS Children Trophy

Ioan Valeriu Achiriloaie (27 de ani)

Disciplină: Schi alpin

Performanțe: Primul român participant la Cupa Mondială în probele de Super G și coborâre

-Peste 10 ani în lotul național

-Multiple medalii și titluri naționale

– 2 starturi la JO

– 11 la Cupa Mondială

– 6 starturi la Cupa Europei

Ioan Valeriu Achiriloaie (foto: Alexandru Pripiș)

Ioan Gabriel Nan (37 de ani)

Disciplină: Schi alpin

Titluri și distincții: Titlul de „Maestru al sportului” – 2004

Performanțe: Locul 49 la Olimpiada de iarnă de la Vancouver din 2010

–       Peste 10 ani în lotul olimpic și național de schi

–       Multiplu campion național 20 de ani la rând

–       Peste 100 de participări în concursuri FIS, dintre care 4 Campionate Mondiale

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
Se impune prin lege în România. Guvernul a luat decizia astăzi, 9 mai: Să fie obligați!
Se impune prin lege în România. Guvernul a luat decizia astăzi, 9 mai: Să fie obligați!
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…